cristinalogofatu
12890 poze   46372 vizite
Albume
01234pozeprelucrate imi plac
1 decembrie 2010 - concurs istorie Obarsia
10 febr 2011 Concurs engleza a 5 a Visina V
13-14 nov 2010 excursie Sinaia - Busteni - Brasov - etc
14 mai 2011 - padure
18 iulie 2010 - padure
19 nov 2010- Concurs la romana 6 si 8 la Visina
21 dec 2010 Party a8a -clasa lui Max
21 dec 2010 Serbare Scoala Visina Noua
22-23 ianuarie2011excursie
22_10_2011_excursie_Visina
26 dec 2010 - 2 ian 2011 Vacanta Brasov
28-29 ian 2011 excursie
3-5 iunie 2011 excursie-banchet a 4 a
3-5 iunie 2011 excursie-banchet a 4 a -continuare
30 martie 2011 Concurs engleza clasa a V a Vadastrita
30-05-2010 padure
31_10_2011_dirigentie_concurs
7 mai 2010 Brastavatu
7 Scari
7A - Party 9 iunie 2010
9-10ianuarie2012Parang
9-11 august 2010 - excursie - mai corect expeditie - mult munte
910ianuarie2012Parangcontinuare
Acasa
Amuzante- pentru adulti
Avatare
Banchet -clasa lui Max - 2011
Banchet 2010 Visina Noua
Banchet 2011 Visina Noua
Banchet a 8 a Visina 27052011
Biserica Vadastra
Brasov - august 2011
Brasov iunie 2010
Bucuresti 2011- in trecere
Cantareti de muzica populara
Capritele noastre
Cascada Tamina si Predeal
Cezieni - 4 iulie 2010
Clasa mea -2009-2010
Colindat 2010 Visina Noua
Colindat Craciun 2011
Colindat Craciun 2011 - continuare
Corabia de aur 2010
Corabia si Sucidava pe 12-12-2009
Craciun 2009 - cu colindul
Craciun2011Fragmentedeserbare
Cu clasa mea la padure 17 aprilie 2010
Cu colegii - cercul de ist - 14 mai 2010
De la Scoala Visina Noua
Debutul anului scolar 2011-2012
Diverse imagini - amestecate
Dorohoi - iunie 2010
Dorohoi august 2011
Dovlecei ornamentali - gradina 2011
Eu
Excursia la Bucuresti - primavara 2009
Excursie - final de an scolar 2008-2009
Excursie 12 - 13 iunie 2010 - Tirgoviste - Sinaia - Urlatoarea - etc
Excursie 18-19 iunie2011
Excursie 9-10 ianuarie 2010
Expeditie Groapa Seaca-completare
Expeditie Groapa Seaca-cronologic1
Expeditie Groapa Seaca-cronologic2
Expeditie Groapa Seaca-cronologic3
Expeditie Groapa Seaca-cronologic4
Expeditie Groapa Seaca-cronologic5
Expeditie Groapa Seaca-cronologic6
Expeditie Groapa Seaca-cronologic7
Expeditie Groapa Seaca-poze de la Teta
Fiicele mele
Fosti si actuali elevi
Fotbal -28 august 2010- diviz C Visina Noua - Matasari
Gradinita 2011
Iarna 2011 in curte
Iarna pe ulita
Iasi 26 august 2011
Islaz 22 iulie 2012
La concursuri in 2009 -31 oct Vadastrita iar 1 dec Obirsia
My daughters and my pupils
Peisaje
Piscina - cu clasa mea si nu numai
Pisicile noastre adica - Pufi si Maya
PNL - 2012 locale
Poezii
Poezii - alt album
Poze vechi din Vadastra
Risnov - 2011- cu unchiul
Serbare final scoala 2011
Serbare final scoala 2011 - continuare
Testoasa - o poveste de o zi
Urzica -8 august 2010
Vacanta 2012
Vadastra
Vadastra - 3 februarie 2010
Vadastra - programul copiilor la biserica
Vadastra -La biserica
Vadastra- Inaltare si Ziua eroilor 2009
Vadastrita - scoala
Vadastrita - Inaltare-Ziua Eroilor 2010
Visina -an scolar -2010-2011
Visina Noua - a III a 2010-2011
Visina Noua - a5a prima activitate impreuna extrascolara ecologica
Visina Noua - cerc invatatori
Visina Noua - clasa a IV a 2010-2011
Visina Noua - imagini din sat
Visina Noua - Inceperea anului scolar -sept 2010
Visina Noua -scoala-18 oct 2010
Visina Noua 2011-2012 program biserica
Visina Noua padure 15 10 2011
Visina_concurs_a5a_dec2011
Vizita - 11 iulie 2010
Vizita alor mei - mama_tata_frate
Vizita in Vrancea -22 iunie 2010
Vizitati albumele de pe pagina bisericavadastra
Vizitati albumele de pe pagina ceramicavadastra
Vizitati albumele de pe pagina cojoculdevadastra
Vizite

membru din 13 ianuarie 2010

Poezii

Cântec femeiesc (de Adrian Paunescu)

Fiindcă este ziua femeii şi sunt mult prea multe de spus, am gândit că poezia aceasta, care mie imi place foarte mult, va spune mult mai mult decât aş fi reuşit eu.

> Asa e mama si a fost
> bunica
> Asa suntem femei langa femei
> Parem nimic si nu-nsemnam nimica
> Doar niste ele ce-i slujesc pe ei.
>
>
> Ei neglijenti, iar ele foarte calme
> Ei incurcand ce ele limpezesc
> Ei numai talpi si ele numai palme
> Acesta e destinul femeiesc.
>
> Si-n fond, ce fac femeile pe lume?
> Nimic maret, nimic impunator.
> Schimbandu-si dupa ei si drum si nume
>
> Pun lucrurile iar la locul lor.
>
> Cu-atatia pasi ce au facut prin casa
> Si pentru care plata nici nu cer
> De-ar fi pornit pe-o cale glorioasa
> Ar fi ajuns si dincolo de cer.
>
> Ei fac ce fac si tot ce fac se vede
>
> Ba strica mult si ele-ndreapta tot
> Si de aceea nimeni nu le crede
> Cand cad, imbatranesc si nu mai pot.
>
> Asa e mama si a fost bunica
> Si ca ele maine eu voi fi.
> Ce facem noi, femeile? Nimica,
> Decat curat si
> uneori copii.
>
> Suntem veriga firului de ata
> In fiecare lant facut din doi
> E greu cu noi femeile in viata
> Dar este imposibil fara noi….

Adrian Păunescu

Adrian Păunescu Totuşi, iubirea

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Adrian Păunescu Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.


Adrian Păunescu
Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş ubi

Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.

Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.

Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu.


Ion Minulescu Romanţă fără muzică

Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată -
E-adevărat ;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti...
Şi nu va şti-o, poate, niciodată...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt'dată
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Într-un amurg de toamnă, orchestrată
În violet,
În alb,
În roz
Şi-n bleu.

Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul
În care Nimfele de marmură privesc,
Cu ochii-ntrebători, către peluza
Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul,
Să-şi bată joc de cei ce-l ocolesc...

Şi ne-am iubit!...
Ţi-aduci aminte?...
Bluza -
Ah!... Bluza ta pe sânu-ţi decoltat
Părea un peplum de mătase, sfâşiat
Pe sânul unei Venere ce moare!...

Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie,
Că statuile albe ne-au privit
Cu ochi geloşi,
Iar zeul a-mpietrit
În mână cu-o săgeată-otrăvitoare!...
Şi ne-am iubit,
Şi-azi toată lumea ştie
Că ne iubim...
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti!...

Nichita Stănescu Ploaie în luna lui Marte

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odaii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.


Nichita Stănescu Poem

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...

Iata si in franceza...Sonetul VIII

Je vis, je meurs: je me brûle et me noie,
J'ai chaud extrême en endurant froidure;
La vie m'est et trop molle et trop dure,
J'ai grands ennuis entremélés de joie.

Tout en un coup je ris et je larmoie,
Et en plaisir maint grief tourment j'endure,
Mon bien s'en va, et à jamais il dure,
Tout en un coup je sèche et je verdoie.

Ainsi Amour inconstamment me mène
Et, quand je pense avoir plus de douleur,
Sans y penser je me trouve hors de peine.

Puis, quand je crois ma joie être certaine,
Et être en haut de mon désiré heur,
Il me remet en mon premier malheur.

Louise LABÉ

In engleza, de fapt e o autoare franceza din sec al XVI lea...imi place mult dar nu gasesc pe net in romana

I Live, I Die, I Burn, I Drown by Louise Labe

I live, I die, I burn, I drown
I endure at once chill and cold
Life is at once too soft and too hard
I have sore troubles mingled with joys

Suddenly I laugh and at the same time cry
And in pleasure many a grief endure
My happiness wanes and yet it lasts unchanged
All at once I dry up and grow green

Thus I suffer love's inconstancies
And when I think the pain is most intense
Without thinking, it is gone again.

Then when I feel my joys certain
And my hour of greatest delight arrived
I find my pain beginning all over once again.

Corneliu Serban
Amândoi

Minunea noastra simpla e ca iubim mereu
cu tainica uimire traita-ntâia oara;
ca ne aflam alaturi la bine si la greu,
senini când zarea poate si pentru noi sa moara.

Minunea nostra simpla e darul de a sti
ce-i dor, si ce-i tristete, si ce-i singuratate -
Minunea noastra simpla e c-am ramas copii
si ca la fel ramânem cât inima ne bate.



A S Puskin
Eu te-am iubit...

Eu te-am iubit si poate ca iubirea
În suflet înca nu s-a stins de tot;
Dar nici neliniste si nici tristete
Ea nu îti va mai da, asa socot.
Fara cuvinte te-am iubit, fara nadejde,
De gelozie, de sfiala chinuit.
Dea Domnul sa mai fii cîndva iubita
Asa adînc, asa gingas cum te-am iubit.



Albumul selectat nu contine nici o poza.








Comentarii album • 26
cristinalogofatu 24 ianuarie 2012  
Nichita Stănescu Poem

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...
  Raportează
cristinalogofatu 24 ianuarie 2012  
Antiprimavara (A.P.)

Ce daca vine primavara
Atâta iarna e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii înapoi
In noi e loc numai de iarna
Vom îngheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher.

Si vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Si cuiburi si-au facut la stresini
Si lânga mine nu esti tu
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost si sunt si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Si vin nebuni sa faca schi.

Si ninge pâna la prasele
Ninsoarea-mi intra-n în trupul tot
Un dans de oameni de zapada
Ce îmbratisarea n-o mai pot
La noi e iarna pe vecie
Doi fosti nefericiti amanti
Ia-ti înflorirea, primavara
Si toti cocorii emigranti.

Primavara, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poti sa pleci suntem reci
Iarna ni-i pe veci.
  Raportează
Ionelyka 23 august 2011  
De dragoste
Nichita Stanescu
Ea stă plictisită şi foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat şi pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.

Eu mă înec în lumine
şi scrişnesc în crugul anului.
Îi arăt dinţii din gură,
dar ea ştie că eu nu râd,
dulcea luminii faptură
mie, pe mine mă înfăţişează pe când
ea stă plictisită şi foarte frumoasa
şi eu numai pentru ea trîăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.
  Raportează
Ionelyka 23 august 2011  
2 poezii care mi=au placut mult de tot..desi nu sunt scrie de niste poeti cunoscuti..(nici macar nu stiu de cine sunt scrie),dar sunt bune

de-ar fi...

De-ar fi sa am ce ai pierdut
Privirea ta de mai demult
De-ar fi sa pot sa te gasesc
Din amintiri sa te trezesc
De-ar fi sa am...e prea tarziu
Ramai cu bine in pustiu!
Am fost mereu prea fascinat
De ochii tai ce m-au uitat!

Sarutare
Sărută chipul meu cel palid,
Udat e parcă de un râu...
Şi o s-apară iară fraged
Ca pâinea proaspată de grâu.

Sărută mâna mea plăpândă
Şi va primi în dar putere
S-atingă iar un chip, flămândă,
Să-ţi dea o caldă mângâiere.

Sărută fruntea mea cu gânduri
Căci geme des de prea mult dor
Şi-n foi iar se vor naşte rânduri
Unde speranţele nu mor.

Săruta-mi ochii grei spre seara
Căci ard mereu ca o făclie
Hai să ne privim, noi, iară
Cu aceeaşi bucurie.

Sărută colţul gurii mele
Ce fericirea şi-a pierdut
Şi buzele nu-mi vor fi grele
Şi-ţi vor zâmbi ca la-ncep
  Raportează
anonim
O muritoare 9 februarie 2012  
Salut, poezia Sarutare am scris-o eu, o poti gasi si pe blogul meu. As dori sa nu imi incalcati drepturile de autor si sa scrieti numele autoarei: Andreea Bendris
un-pamantean.blogspot.com/2010/12/saruta-chipul-meu-cel-palid-udat-e.html
  Raportează
cristinalogofatu 18 iunie 2011  
Adrian Paunescu - Abia Acum

Ranit la piept de crivatul cîinesc,

Ce-mi bandajeaza ranile cu luna,

Abia acum încep sa te iubesc

Cînd simt ca te-am pierdut pe totdeauna.





Si ranile mereu ma vor durea,

Slavind întîmpinarea ta tîrzie

Si-abia acum îti spun ‘iubita mea’,

Cînd nici nu-ti stiu adresa spre a-ti scrie.





Deodata, apa lumii te-a-nghitit,

Deodata am ramas ranit de crivat,

Gesticulînd spre minus infinit

Si construind delicte împotriva-ti



Atunci cînd totul se-ntîmpla firesc

Ne-mpotriveam ca soarele si luna,

Si-abia acum încep sa te iubesc

Cînd simt ca te-am pierdut pe totdeauna.





Deodata ce spun eu si ce spui tu

Sînt doua înghetate limbi straine

Si la hotarul dintre da si nu

Un martor mut mi-ar tot vorbi de tine.
  Raportează
cristinalogofatu 8 ianuarie 2011  
“Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.

Fericirile sunt halte,
Unde stam cat un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.

Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.

Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri.

Multi copii voiosi se urca.
Cati in drum n-am intilnit,
Iar cate un batran coboara,
Trist si frant, sau istovit.

Vine-odata insa vremea,
Sa ne coboram si noi.
Ce n-am da atunci o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi?

Dar pe cand, privind in urma,
Plangem timpul ce-a trecut,
Suna goarne VESNICIEI:

< Am trait si n-am stiut >”
  Raportează
cristinalogofatu 5 noiembrie 2010  
Unde sa pleci
A Paunescu


Află şi-nvaţă
Acest refren:
Până la moarte,
N-ai nici un tren.

Clipă absurdă
Şi, noi, năuci,
Nici nu ştiu unde
Vrei să te duci.

Încă nu-i gata,
În hale reci,
Trenul cu care
Crezi c-ai să pleci.

Deocamdată,
Încă de ieri,
Acarii însuşi
Se simt şomeri.

Care plecare,
Care pardon,
Care adio,
Care peron?

Ce despărţire,
Când amândoi
Nu ne cunoaştem
Noi între noi?

Nu fi precoce,
Nu insista,
Încă-i abstractă
Iubirea mea,

Cât tu, pe lume
Nici n-ai venit
Şi, într-un pantec,
Suferi cumplit.

Creşte, sub cerul
Astrilor căşti,
Maternitatea
Unde urmează
Să mi te naşti.
  Raportează
cristinalogofatu 5 noiembrie 2010  
Iertarile
A Paunescu

tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă
că ochii mei sunt când senini când verzi
că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi

văd lumea prin lunete măritoare
şi vad grădini cu arme mari de foc
sub mâna mea deja planeta moare
şi în urechi am continentul rock

ai să ma ierţi că sunt labilitate
că trec peste extreme fulgerând
ai să mă ierţi preablânda mea de toate
eu sunt nemuritorul tău de rând

ai să ma ierţi că nu pot fără tine
şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
mie pierzându-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toţi

şi cum se-ntâmplă moartea să le spele
pe toate-nobilându-le fictiv
ai să te-apleci deasupra morţii mele
şi tot ai să mă ierţi definitiv

ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi
  Raportează
cristinalogofatu 5 noiembrie 2010  
Nobilul viciu

Cetatea peste mine se răstoarnă,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este vară sau de este iarnă,
Femeia este singurul meu viciu.

Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
Orgolioasă, dreaptă sau umilă
Femeia-mi şade veşnic lângă tâmplă.

O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristă capră neagră
Din care am facut răsfăţ şi templu.

Ştiu că mi-e viaţa scurtă, ştiu că moartea
În fiece femeie stă la pândă,
Dar fie de femei umplută cartea
De care viaţa lumii e flămândă.

Nu mi-au plăcut averi, nici vinuri bune
Şi n-am avut în rest nici un capriciu
Deşertăciune din deşertăciune
Femeia este singurul meu viciu.

Nu m-am bătut în târguri sau războaie,
N-am vrut să fiu împerator sub stele,
Femeia care nu se încovoaie,
Am înjugat-o nebuniei mele.

Şi am arat cu ea mereu pământul,
Şi-am semănat ogoare numeroase,
Nu i-am lăsat pe buze nici cuvântul
Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.

E-adevărat că am iubit pe una,
E-adevărat tot ceea ce se zice,
Am căutat-o prin neant cu luna
E-adevărat c-a fost Euridice.

E-adevărat că-n geamul meu caisii
N-aveau puterea nici un an să steie
Ca într-un joc de-absurde artificii
Şi creanga lor îmi mirosea femeie.

Motorul meu şi-al lumii de aceea,
Motorul meu cuminecat cu biciul,
A fost femeia şi-a rămas femeia,
Puterea mea şi singurul meu viciu.

Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,
Am fost mereu un cuplu în derivă,
Şi chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecând mereu, mi-a fost definitivă.

Iubirea mea nu a mişcat nici aştri
Şi nici pământul sub o-mbrăţişare,
Dar lance cand a fost, cu ochi albaştri,
Simţeam că-n ochi privirea ei mă doare.

De n-avea rană, îi făceam eu rană,
Să-i pot iubi supremul sacrificiu,
În faţa ta, condiţie umană,
Femeia este singurul meu viciu.
  Raportează
cristinalogofatu 5 noiembrie 2010  
Spune-mi ceva
A Paunescu

Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.

Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.
  Raportează
cristinalogofatu 5 noiembrie 2010  
Ruga pentru parinti
A Paunescu

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.
  Raportează
cristinalogofatu 5 noiembrie 2010  
Ce frumoasa esti
A Paunescu

Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.

Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.

Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.

Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.

Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?
  Raportează
cristinalogofatu 5 noiembrie 2010  
Antiprimavara
A Paunescu

Ce daca vine primavara
Atâta iarna e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii înapoi
In noi e loc numai de iarna
Vom îngheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher.

Si vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Si cuiburi si-au facut la stresini
Si lânga mine nu esti tu
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost si sunt si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Si vin nebuni sa faca schi.

Si ninge pâna la prasele
Ninsoarea-mi intra-n în trupul tot
Un dans de oameni de zapada
Ce îmbratisarea n-o mai pot
La noi e iarna pe vecie
Doi fosti nefericiti amanti
Ia-ti înflorirea, primavara
Si toti cocorii emigranti.

Primavara, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poti sa pleci suntem reci
Iarna ni-i pe veci.

Ce daca vine primavara
Atâta iarna e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii înapoi
In noi e loc numai de iarna
Vom îngheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher.

Si vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Si cuiburi si-au facut la stresini
Si lânga mine nu esti tu
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost si sunt si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Si vin nebuni sa faca schi.

Si ninge pâna la prasele
Ninsoarea-mi intra-n în trupul tot
Un dans de oameni de zapada
Ce îmbratisarea n-o mai pot
La noi e iarna pe vecie
Doi fosti nefericiti amanti
Ia-ti înflorirea, primavara
Si toti cocorii emigranti.

Primavara, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poti sa pleci suntem reci
Iarna ni-i pe veci.
  Raportează
cristinalogofatu 5 noiembrie 2010  
Lied vechi de dragoste
A Paunescu
Un stingher,
Alt stingher
Nu pot face doi.
Geru-i ger,
Leru-i ler,
Fără noi.

Ninge să despartă cifrele şi mirii,
unu şi cu unu nu se mai fac doi,
tabla adunării, tabla înmulţirii
ne trimit acasă, singuri amîndoi.

Şi vor fi consilii de juris-prudenţă
şi vom duce-n braţe cositor topit.
şi voi scrie-o carte numai decadenţă
ale cărei titluri au şi-ncărunţit.

Trec pe lîngă tine ţipătoare trenuri
botezate-n templul prăfuitei gări
şi de fiecare te-ndoieşti şi tremuri
şi la geamul negru speriată sări.

Cîte brazde tulburi pasul meu răstoarnă
în împotrivire veşnic să mă scald
dar acum, că totul a intrat în iarnă,
vreau să-ţi fie bine, vreau să-ţi fie cald.

M-ai uitat cu totul, nu te mai ţin minte,
n-am avut răbdare, n-ai avut noroc,
între noi, femeie, nu au loc cuvinte,
felinarul nostru a fost pus pe foc.

Tu, îmblînzitoarea stărilor de lună,
tu, zămislitoarea stărilor de gri,
cum suporţi întreaga linişte comună,
cînd erai născută spre a mă iubi.

Unul şi cu unu nu mai vor să facă,
nu mai vor să facă niciodată doi,
tabla adunării tremură săracă,
s-a mutat întreaga lume între noi…

Umbre fără forme s-au urcat pe ringuri,
vînturile iernii caută răspuns,
unu minus unu fac doi oameni singuri,
unu minus unu, asta am ajuns.
  Raportează
cristinalogofatu 5 noiembrie 2010  
Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
A. Paunescu

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Ca două fragede fierbinţi statui
Să fim întîia clasica pereche
A omenirii noi ce încă nu-i.

Să ne iubim cît ne întreabă valul
Ce e cu noi, ce sîntem şi ce vrem
Noi să-i răspundem cufundaţi cu malul
Ceva-ntre rugăciune şi blestem.

Ca un barbar ce ţine o tanagră
Aşa sîntem pe-acest nisip noi doi
Şi stelele ce cad în Marea Neagră
Ridică valul sîngelui din noi.

Să ne iubim hipnotizaţi de lună
Cutreieraţi de-al vaselor tangaj
Şi să ne viscolească împreună
Ninsorile de sare pe obraji.

Să ne iubim, păgîna mea atee
Iubito, marea seamănă cu noi
Sîntem un Dumnezeu şi-o Dumnezee
Chemaţi să-nceapă lumea de la doi.

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Pe unde trec epavele călări
Să curăţăm întreaga lume veche
În fluxul şi refluxul noii mări.

Să ne iubim etern, noi, provizorii,
Cum niciodată, valul nu va sta
Eu spun că îngenunchi în faţa mării
Să nu spun că-ngenunchï în faţa ta.
  Raportează
cristinalogofatu 5 noiembrie 2010  
Ce simplu mi-ai fi, daca nu te-as iubi
A. Paunescu

Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.

Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.

Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu.

(31 decembrie 1996 – 1 ianuarie 1997
Bucureşti)
  Raportează
cristinalogofatu 5 noiembrie 2010  
Totusi, iubirea
A. Paunescu
Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.
  Raportează
cristinalogofatu 10 iunie 2010  
"Ramai sa mai ciocnim o cupa/La hanul vechi de pe coclauri.../caci pentru vin si pentru tine /Mai am in san un pumnde aur...//Ramai sane-ogoim tristetea /Si setea fara de-alinare/Cu vin albastru del la hanul/Din valea umbrelor fugare...//Stii tu frumoaso ca ulciorul /Din care bei infrigurata ,/L-a faurit candva olarul/Din tarna unui trup de fata?...//L-a faurit candva olarul,/Cel inspirat de duhul rau,/Din tarna unui trup de fata/Frumos si cald ca trupul tau....//Ca maine-om putrezi-n morminte/Uitati,nepomeniti de nime..../Ca maine vor venii olarii /Sa fure lut din tintirime...//Sii trupul tau care mi-i astazi/Cel mai dorit dintre limanuri./Va fi un biet ulcior din care /Vor bea drumetii pe la hanuri.//Inmiresmeaza-te frumoaso/Ca un altar de mirodenii ! /Cat ochii iti sunt plini de flacari / Cat zarea-i plina de vedenii ! // Atat cat drumurile vietii / Mai au pe umeri bucurii /Caci maine in zadar vei bate /La porti de suflete pustii ......//Iubeste-ma acum,caci anii / Pe nazuinti ne-or pune frauri /Si zilele vietii noastre /Se duc ca undele pe rauri...// Si trupul tau care mi-i astazi /Cel mai iubit dintre limanuri / Va fi un biet ulcior din care / Vor bea drumetii pe la hanuri...// ---Omar Khayyam.....
  Raportează
cristinalogofatu 15 martie 2010  
Nu mai cutez

sa spun fericire
cand toate cele cunoscute
amutesc

O fericire dincolo
de spuse
a fost un S
trecator fost-a si indecis.

S-ul cum se cearta
mut S-ul
in numele sau
cum stie pruncia
cum viseaza si cum
apune dar unde este el unde
este cainele meu iubit
unde zace el
ingropat?

Ah, departata tara
ce se petrece unde
locuiesc tara si-a
schimbat numele
si atat de aproape lipseste
departarea sa
face loc

unei rani...poezia de mai sus e scrisa de Dieter Schlesak
  Raportează
cristinalogofatu 6 martie 2010  
"Adrian Paunescu - Dacă tu ai dispărea"



Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca nebun pe mare.

Cu un sac întreg de lut
Şi-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.

Lucru lung şi monoton
Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai şi umblă, Galatee !

Dacă tu ai dispărea
Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca în ţări de gheaţă.

Să te fac din ţurţuri reci
Să te-mbrac în promoroacă
Şi apoi să poţi să pleci
Orişiunde o să-ţi placă…

De-ai cădea într-adevăr
În momentul marii frîngeri
Aş veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.

Şi pe urmă aş pleca
Umilit şi iluzoriu
Unde este casa mea
O mansardă-n purgatoriu.

Dacă tu ai dispărea
Şi din rîsu-mi şi din plînsu-mi
Te-aş găsi în sinea mea
Te-aş zidi din mine însumï !
  Raportează
Aalina 4 martie 2010  
supeeeerb !!!! FELICITARI !!! ... n-ar mai fi nimic fara poezie ... cat despre Minulescu ... vreau sa spun ca il ador!!! o sa-mi permit sa las si eu cateva randuri daca nu te superi ...?

Te-am aşteptat în vis...
Mă dezbrăcai de ploaie,
mă înveleai în fum...
mă dezgoleai de simţuri,
mă presărai cu scrum.

Şi te-am găsit visând...
Acoperit cu praf şi sărutat de vânt,
Dezvelit de mine, cu gându-n gând...
Ţi-am desenat conturul şi ţi-am rostit uşor:
„Spală-mi sufletul...acoperă-l cu dor!
Din seara asta...jur... nu-mi pasă c-am să mor!”

Şi-a fost un vis.
Visam...visând...o mare,
cu ape tulburi, sufocaţi de fum...
Dar ne-am trezit... pierduţi pe drum,
eram orbi... vedeam doar sare.
  Raportează
cristinalogofatu 8 februarie 2010  
Nichita Stănescu Ce bine că eşti

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
  Raportează
cristinalogofatu 7 februarie 2010  
I Live, I Die, I Burn, I Drown by Louise Labe
I live, I die, I burn, I drown
I endure at once chill and cold
Life is at once too soft and too hard
I have sore troubles mingled with joys

Suddenly I laugh and at the same time cry
And in pleasure many a grief endure
My happiness wanes and yet it lasts unchanged
All at once I dry up and grow green

Thus I suffer love's inconstancies
And when I think the pain is most intense
Without thinking, it is gone again.

Then when I feel my joys certain
And my hour of greatest delight arrived
I find my pain beginning all over once again.
  Raportează
cristinalogofatu 7 februarie 2010  
A S Puskin
Eu te-am iubit...

Eu te-am iubit si poate ca iubirea
În suflet înca nu s-a stins de tot;
Dar nici neliniste si nici tristete
Ea nu îti va mai da, asa socot.
Fara cuvinte te-am iubit, fara nadejde,
De gelozie, de sfiala chinuit.
Dea Domnul sa mai fii cîndva iubita
Asa adînc, asa gingas cum te-am iubit.
  Raportează
cristinalogofatu 7 februarie 2010  
Corneliu Serban
Amândoi

Minunea noastra simpla e ca iubim mereu
cu tainica uimire traita-ntâia oara;
ca ne aflam alaturi la bine si la greu,
senini când zarea poate si pentru noi sa moara.

Minunea nostra simpla e darul de a sti
ce-i dor, si ce-i tristete, si ce-i singuratate -
Minunea noastra simpla e c-am ramas copii
si ca la fel ramânem cât inima ne bate.
  Raportează
Către: cristinalogofatu

Mesaj:
Mesajul a fost trimis.
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou.